Se defineste prin ganduri, impulsuri sau imagini recurente si persistente, intruzive, nedorite, care sunt dificil de controlat si produc anxietate marcata. Persoana intelege ca acestea sunt un produs al propriei minti si incearca sa le ignore, dar nu reuseste. Atunci executa o serie de comportamente repetitive numite compulsii, cum ar fi spalatul excesiv pe maini sau repetarea in gand a unor cuvinte pentru a preintampina situatia temuta sau a reduce anxietatea. Aceste compulsii sunt mari consumatoare de timp, impiedicand pacientul sa isi desfasoare normal activitatile si afectandu-i considerabil viata sociala si profesionala, atat prin timpul consumat cat si prin evitarea situatiilor care declanseaza obsesiile.
Ex: obsesii de contaminare si compulsii de curatare (o persoana preocupata ca se va contamina cu microbi se va spala in exces pe maini sau va face curatenie excesiva), obsesii privind simetria si compulsii repetate privind ordonarea si numararea, temeri ce tin de ranirea propriei persoane sau a celorlalti, etc.
Multe persoane cu tulburare obsesiv-compulsiva au o serie de convingeri disfunctionale:
-sentiment crescut de responsabilitate
-perfectionism
-nevoia de control, intoleranta fata de nesiguranta
-tendinta de a exagera importanta gandurilor
Situatiile care declanseaza obsesiile si compulsiile pot determina o senzatie deranjanta de lucru nefacut “cum trebuie”, episoade de anxietate severa cu atacuri de panica recurente, precum si sentimente de dezgust in timpul executarii compulsiilor.
Evolutia bolii este cronica, uneori fluctuanta. Frecvent pacientii asociaza depresie, anxietate generalizata si atacuri de panica. Aproximativ jumatate din persoanele cu TOC au la un moment dat ganduri de suicid si un sfert au chiar tentative.
Tratamentul medicamentos este obligatoriu: antidepresive si anxiolitice, asociat cu psihoterapie cognitiv-comportamentala. Cu un tratament eficient obsesiile se amelioreaza semnificativ in unele cazuri si dispar complet in altele, iar calitatea vietii creste considerabil.