Psih. Monica Sandu
-reducerea simptomatologiei pozitive, negative, cognitive şi afective
-prevenirea agravarii stării pacientului
-controlul tulburarilor de comportament
-obţinerea remisiunii
-prevenirea recaderilor
Spitalizarea: Exista situatii in care aceasta este obligatorie si se poate face inclusiv in regim non-voluntar: cand pacientul prezinta pericol pentru sine sau pentru cei din jur, cand exista ideatie de suicid , daca simptomatologia este severă si duce la autoîngrijire deficitară sau refuzul alimentatiei, cand nu exista raspuns la tratament.
Se recomandă utilizarea antipsihoticelor atipice datorită eficienţei pe simptome pozitive, negative şi cognitive, în condiţii de toleranţă şi siguranţă semnificativ superioare antipsihoticelor convenţionale (tipice). Acestea amelioreaza cognitia si mentin neuroprotecţia, scad numarul si durata recaderilor, îmbunătăţesc evoluţia şi prognosticul. Principalele antipsihotice atipice sunt: amisulprid, olanzapină, risperidonă, quetiapină, ziprasidonă, aripiprazol, paliperidonă.
Trebuie să se aleaga medicamentul optim care să determine remisiunea rapidă a simptomelor, să fie uşor de administrat şi bine tolerat. La alegerea căii de administrare (injectabil sau oral) trebuie luate în considerare dorinţa şi abilitatea de a coopera ale pacientului, nevoia de tranchilizare rapidă, siguranţa in administrare şi posibilele efecte secundare.
Schizofrenia este o boală cronică, deci pentru prevenirea recăderilor este necesară administrarea de antipsihotice pe termen lung. După primul episod psihotic se recomandă terapie cel puţin 2 ani, după episoade repetate se menţine tratamentul cel puţin 5 ani, uneori toată viaţa. Se va administra acelaşi antipsihotic care a avut eficacitate în trecut, in cele mai mici doze eficiente. In cazul apariţiei unor simptome noi, poate fi luată în considerare schimbarea medicamentului sau asocierea cu un alt medicament.
La pacientii care uita/nu doresc sa ia un tratament zilnic, se pot administra antipsihotice atipice injectabile cu acţiune prelungită (risperidonă, olanzapină, aripiprazol, paliperidona); acestea presupun efectuarea unei singure injectii la o anumita perioada de timp(2 saptamani, o luna sau trei luni).
–antiparkinsoniene – se administrează numai dacă apar fenomene extrapiramidale
–benzodiazepine–în scopul controlului agitaţiei psiho-motorii
–antidepresive –se dau numai dacă apar simptome depresive;
–timostabilizatoare– pentru nervozitate, impulsivitate şi agresivitate
Terapia comportamentală: comportamentele dorite sunt întărite pozitiv prin recompensarea lor (privilegii, plimbări)
Terapia de grup: rol suportiv pentru dezvoltarea abilităţilor sociale, diminuarea izolării sociale şi creşterea testării realităţii
Terapia familială: grupurile de mai multe familii cu membri schizofreni sunt utile pentru ca acestia discută şi îşi împărtăşesc problemele, se simt intelesi, se ofera solutii. Familia învaţă să-şi moduleze comportamentul faţă de pacient cu beneficii de ambele părţi în atenuarea sentimentelor de teamă, furie, frustrare, reproş, neputinţă şi cu creşterea gradului de cooperare a pacientului.
Psihoterapia suportivă: include sfaturi, reasigurări, educaţie, oferire de modele, fixare de limite, testarea realităţii. Obstacolele relaţiei terapeutice constau în neîncrederea pacientului în terapeut, distanţa emoţională a pacientului faţă de acesta. Stabilirea unei relaţii eficiente este dificilă pentru că pacientul este persoană solitară, suspicios, uneori ostil sau anxios, se închide în sine.
Psihoterapia orientata spre conştientizare (insight) nu e recomandată pacienţilor schizofreni pentru că egourile acestora sunt prea fragile.