Multe persoane confunda aceste doua profesii. Unii cred ca psihologul sta de vorba cu clientii la fel cum ar face-o si un membru al familiei sau un prieten si atunci considera ca sedintele de terapie sunt inutile. Altii nu sunt dispusi sa isi discute problemele sau nu vor sa faca schimbari in modul de a trai sau gandi.
Psihiatrul este evitat din teama de medicamente ori pe considerentul ca doar persoanele cu boli grave (“nebunii”) merg la acesta.
Insa in ultimii ani a crescut mult informarea populatiei pe tema sanatatii mintale, precum si dorinta oamenilor de a avea o viata psiho-emotionala echilibrata si astfel exista mai putine prejudecati/temeri legate de aceste doua specialitati.
Cand stabilim planul de tratament, ne setam anumite obiective. Daca ele pot fi indeplinite si cu ajutorul psihoterapiei, o vom recomanda pacientului.
Daca obiectivul principal este rezolvarea unei urgente psihiatrice, nu se va recomanda psihoterapia, cel putin pana la stabilizarea pacientului. Ex: in sindroame de agitatie psiho-motorie, episoade psihotice, maniacale, sevrajul complicat la alcool/substante, abordarea este medicamentoasa. Sau, in tulburarile psihice datorate unei afectiuni organice (AVC, neoplasme cerebrale, epilepsie, infectii ale SN), tratamentul se va concentra asupra cauzei organice si a simptomelor, deci va fi tot medicamentos.
Nu vom recomanda psihoterapie la pacientii a caror stare fizica, psihica sau intelectuala nu permite participarea constienta si activa la sedintele de terapie (ex: pacient confuz, ori cu un grad redus de dezvoltare intelectuala- ca in retardul mental sau cu o deteriorare cognitiva accentuata- cum e in dementele avansate). De asemenea nu recomandam in episoadele psihotice in care testarea realitatii este absenta si pacientul nu intelege ca este ceva in neregula cu el. Si nu in ultimul rand, nu vom recomanda la persoanele care nu isi doresc sau nu au motivatia necesara sa isi rezolve conflictele emotionale sau sa faca schimbari in modul de a trai si de a gandi.
Cea mai mare teama este aceea de schimbare intr-o directie pe care pacientul nu si-o doreste sau pe care nu o poate controla: daca imi va cere sa imi dau demisia, sa divortez, sa renunt la valorile mele morale, la principiile mele de viata? Daca isi va folosi abilitatile intr-o directie negativa- ma va hipnotiza, ma va manipula, va ajunge sa imi controleze gandurile si comportamentul?
In realitate, psihoterapeutul nu are puteri paranormale, ci incearca prin tehnici specifice formarii sale sa readuca echilibrul psiho-emotional in viata celor care apeleaza la ei pentru anumite probleme.