Relația de cuplu din perspectiva unui bărbat

 

Nevoia de iubire a unui bărbat se raportează la modelul matern.
Astfel, acesta vrea să fie iubit cu sentimente absolute, intense, necondiționate și permanente.
Atunci când mama l-a copleșit cu multă iubire, el cere în continuare același lucru de la partenera lui.

Atunci când comportamentul mamei a creat frustrare și nemulțumire, bărbatul caută despăgubire în relația cu partenera lui. Nevoia de iubire întra în conflict cu nevoia de autonomie și de libertate.
În acest caz, bărbatul dorește să fie ascultat, dar fără a lua în calcul părerea ta. Vrea să fie susținut, dar fără să primească prea multe sugestii. Dorește sa ia decizii, iar dacă acestea nu sunt bune este supărat pe tine. Îi place să fie iubit și uneori îi este greu să-și exprime afecțiunea.

Un bărbat își exprimă cu dificultate nevoile și crede că acestea pot fi ghicite de partenera lui. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, crede că nu este iubit și că nu este important.
O relație eficientă se bazează pe respect, ascultare, implicare și curajul de a-ți comunica nevoile într-un mod corect.

Psiholog Monica Sandu

Drepturi de autor © 2021 Psihiatrie si Psihologie Bucuresti