Psihiatru-psiholog-psihoterapeut

  1. Care este diferenta dintre un psihiatru, psiholog si psihoterapeut?

Psihiatrul este medic, absolvent al Facultății de Medicina, care s-a specializat in diagnosticarea si tratarea afectiunilor psihice.  Psihologul este absolvent al Facultatii de Psihologie, care s-a specializat pe timpul facultatii sau al masterului, in intelegerea minții si a comportamentului uman. Psihologul analizeaza modul în care oamenii gândesc sau se comportă, cauzele trairilor si ale reactiilor lor, ii ajuta să înțeleagă de ce au anumite manifestări, reactii sau preferințe. El poate oferi consiliere psihologica si evaluari psihologice. Psihoterapeutul este absolvent al Facultății de Psihologie sau Medicina care a facut ulterior o formare intr-un anumit tip de psihoterapie. El abordeaza problemele emotionale, relationale, diverse simptome ale unor afectiuni psihice folosind tehnici specifice metodei de psihoterapie studiate. Scopul sedintelor de psihoterapie este diminuarea simptomelor si a disconfortului psiho-emotional, adaptarea la situatii de viata dificile, o mai bună relationare sau comunicare, dezvoltarea personala, reducerea impactului pe care il au diversi factori de stres.

 

  1. De unde sa stiu la cine sa apelez in functie de problema pe care o am?

La psihiatru apelam atunci cand exista simptome fizice sau psihice, cum ar fi: -probleme legate de somn-schimbări de dispoziție bruste, rapide, nemotivate, instabilitate emoțională -tristete, insotita de apatie, lipsa interesului și a plăcerii, scaderea energiei si a functionalitatii socio-profesionale-dificultăți de atenție, concentrare, memorie-tulburari ale comportamentului alimentar-abuz sau dependenta de alcool si substanțe -teamă nejustificata, persistentă si recurenta care ajunge uneori la nivel de panica-manifestări fizice care nu au un substrat organic, ci unul emotional. Psihoterapeutul poate fi solicitat in scop preventiv, avand ca obiectiv devoltarea personala si atingerea capacitatilor maxime ale fiecarei persoane, dar si atunci cand ne confruntam cu dificultati de adaptare la evenimente psiho-stresante, dificultati de relationare, de comunicare, stima de sine redusa, cat si pentru tratarea diferitelor afectiuni psihice, alaturi de medicatia psihiatrica.

 

  1. Este o dovada de slabiciune ca aleg sa apelez la un astfel de profesionist?

Daca am trai într-o lume ideală, in care sa nu existe traume, tragedii personale sau pe scară larga, violente, catastrofe naturale, boli incurabile, divorturi, decesuri premature, probabil ca ar fi un semn de slabiciune sa apelezi la un specialist in sanatate mintală. Dar fiecare dintre noi ne putem confrunta de-a lungul vietii cu suferinte care lasa urme asupra noastra indiferent cat de puternici, echilibrati sau credinsiosi ne-am considera. De multe ori depasim perioadele grele, functionam, mergem mai departe, dar evenimentele traite lasa tot felul de consecinte. A apela la un specialist in sanatate mintală e dovada ca înțelegi importanța de a avea un echilibru emotional, ca vrei sa iti depasesti fricile, frustrările, furia, tristețea, ca vrei sa te dezvolți si sa iti atingi potentialul tau maxim. Mergi la un specialist atunci cand intelegi ca mintea si sufletul fac parte din corp si ca si ele necesita tratament de specialitate la fel ca orice alta parte a corpului.

Drepturi de autor © 2021 Psihiatrie si Psihologie Bucuresti