Nevoia de iubire a unei femei se raportează la modelul patern. Ea iubește cu delicatețe, cu sensibilitate și cu o dorință inconștientă de a-și schimba partenerul.
Știați că femeile dezvoltă relații de atașament mai puternice decât ale bărbaților? Acest lucru se datorează nivelului ridicat al hormonului atașamentului secretat de glanda hipofiză.
Dacă tatăl validează emoțiile fetiței, aceasta când devine femeie va fi mult mai puternică și echilibrată în relația cu partenerul. Astfel, nu va încerca să compenseze lipsa de afecțiune din copilărie.
Dacă tatăl a avut un comportament ce a creat frustrare și nesiguranță în copilărie, femeia va încerca să obțină aceste lucruri și de la partenerul ei.
La femeie, nevoia de iubire intră în conflict cu incapacitatea soțului de a asculta și de a reține ce îi comunică. Așa apare conflictul.
Ce este de făcut dragele mele?
Este important nu doar să vorbești, ci să spui lucruri pe care partenerul tău să le recepționeze corect. Pentru asta ai nevoie să cunoști strategiile lui de ascultare.
Nu te simți frustrată dacă nu înțelege. Cu siguranță sunt momente când el face lucruri minunate, iar tu trebuie să le observi.
Când un bărbat nu se simte criticat, relația cu acesta este mult mai ușoară.
Încearcă, nu ai nimic de pierdut.
Psiholog Monica Sandu