Psih. Monica Sandu
Episodul schizoafectiv de tip maniacal se caracterizeaza prin expansivitate, autostima crescuta, idei de grandoare sau agitatie, iritabilitate, logoree, comportament agresiv, idei de persecutie, hiperactivitate, incapacitatea de a se concentra, dezinhibitie pulsionala, insomnii.
Episodul mixt: atunci cand pacientul are simptome maniacale şi depresive în acelaşi timp, pe o perioadă de cel puţin o săptămână, cu variaţii rapide ale dispoziţiei, de la euforie la iritabilitate şi depresie
-dispozitie depresiva, apatie, scaderea randamentului de lucru, idei de inutilitate, de vinovatie, de suicid, insomnie, scaderea apetitului, scadere in greutate
-impreuna cu acestea exista si simptome tipice schizofreniei: transmiterea gandurilor, idei de influenta, de persecutie, de control, automatism mental, idei delirante bizare, halucinatii auditive
A. perioada neintrerupta de evolutie a bolii, in cursul careia la un anumit moment dat exista un episod depresiv major, un episod maniacal sau mixt, concomitent cu simptome care indeplinesc criteriul A pentru schizofrenie (deliruri, halucinatii, comportament dezorganizat);
B. in aceasi perioada a bolii au existat deliruri sau halucinatii pe o perioada de cel putin doua saptamani, in absenta unor simptome afective evidente;
C. pe parcursul duratei totale a bolii, sunt prezente un timp semnificativ simptome dispozitionale
D. aceasta afectiune nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale folosirii unei substante (de ex: droguri, medicamente), nici vreunei afectiuni medicale generale.
Psihoza cu trasaturi schizofrene si simptomele afective pot surveni simultan sau in perioade diferite.
Evolutia bolii este una ciclica, simptomele severe alternand cu perioade de ameliorare. Este unul dintre cele mai controversate si dificile diagnostice din intreaga psihiatrie, fiind adesea pusa sub semnul intrebarii. Unii pacienti pot sa fie diagnosticati eronat, ei fiind de fapt bolnavi de schizofrenie cu simptome ce afecteaza starea de dispozitie sau pot avea o tulburarea de dispozitie cu simptome psihotice marcate.
Deoarece proporţia relativă de simptome afective versus simptome psihotice se poate schimba in decursul perturbării, diagnosticul corespunzător pentru un episod de boala se poate schimba din tulburare schizoafectivă in schizofrenie sau in tulburare afectiva bipolara.
Bolnavii schizoafectivi au un prognostic mai bun decat cei cu schizofrenie si mai putin bun dacat cei cu tulburari ale dispozitie. Prezinta frecvent dificultati semnificative de integrare si functionare sociala si profesionala. Pacientii au sanse mai mari de a se intoarce la un nivel de functionare apropiat de cel anterior in urma episoadelor de boala.
– istoricul familial pozitiv pentru schizofrenie
– debutul la o varsta precoce si lent, fara factori precipitanti
– predominanta simptomelor psihotice
– evolutia fara remisiuni
Evolutia depinde foarte mult si de rapiditatea initierii tratamentului si mentinerea lui atat timp cat este necesar. Odată ce o persoană a avut un prim episod de boală, riscul de a mai avea unul este foarte mare – 80% dintre pacienţii aflaţi la primul episod au cel puţin o recădere in primii 5 ani de la apariţia bolii. Acest procent se reduce considerabil în cazul unui tratament de lungă durată cu medicaţie antipsihotică.
Tulburarea schizoafectivă este o categorie diagnostica greu de incadrat de la debut si se manifestă rar sub aceeaşi forma de-a lungul timpului: pacientul poate avea alte episoade psihotice sau afective sau poate evolua spre schizofrenie, tulburare deliranta ori tulburare afectiva bipolara. Evoluţia pe termen lung a psihozelor urmărite 10-20 ani de la debut indică existenţa unor fluctuaţii în tabloul clinic care pot apare după 5-10 ani şi chiar 15 ani de la debut.
Pacientul schizoafectiv, spre deosebire de cel schizofren, are o viata afectiva, doreste sa aiba o viata de familie, sociala, sa aiba o cariera, gaseste placere in diferite activitati. Schizofrenul insa este aplatizat afectiv, functionarea sa cognitiva este mai scazuta, e mai izolat social.
Deosebirea dintre episodul depresiv sever cu simptome psihotice, schizofrenie şi tulburare schizo-afectivă este, de multe ori, dificil de făcut şi de medicul psihiatru. Chiar dacă ea este importantă, prognosticul celor trei boli fiind diferit (schizofrenia are evoluţia cea mai severă) principiile de tratament sunt similare, mai ales pe termen scurt – iniţierea rapidă a medicaţiei antipsihotice.
Simptome similare celor din tulburarea schizo-afectivă apar frecvent în contextul consumului de droguri; dacă boala apare până într-o lună de la ultimul consum, se va considera că aceste substanţe au cauzat apariţia simptomelor iar diagnosticul va fi tulburare psihotică indusă de o substanţă.
Se administreaza antipsihotice atipice, timostabilizatoare si, atunci cand este necesar, antidepresive.
Întreruperea tratamentului, imediat ce episodul de boală a trecut, se asociază cu un risc crescut de reapariţie a simptomelor; oprirea bruscă creşte şi mai mult acest risc. Din această cauză, continuarea medicaţiei, care s-a dovedit eficientă în tratarea ultimului episod, pe o perioadă lungă de timp (cel puţin 2 ani după un singur episod sau mai mult în cazul unor episoade multiple), este soluţia optimă în a reduce riscul de reapariţie a bolii.
În cazul unei recăderi, răspunsul la medicaţia antipsihotică poate fi mult diferit faţă de cel din ultimul episod de boală; simptomele pot persista chiar in pofida unui tratament medicamentos corect, fapt ce determină un declin semnificativ în funcţionarea pacientului.
Oprirea medicaţiei antipsihotice poate fi încercată, odată ce intervalul de minim 2 ani s-a scurs, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
-pacientul este lipsit de simptome specifice bolii pentru un interval semnificativ de timp;
-efectele adverse ale medicaţiei au un impact negativ clar asupra vieţii acestuia (exemplu: creştere în greutate);
-există o stabilitate atât pe plan profesional cât şi familial (evenimente stresante nu sunt anticipate iar pacientul nu este singurul care susţine familia din punct de vedere financiar).
Psihoterapie suportiva: ajuta pacientul si familia sa inteleaga mai bine simptomele, semnificatia bolii, necesitatea tratamentului, modalitatile de adaptare sociala si profesionala in conditiile existentei acestei boli, etc.
Familia are un rol important in sustinerea morala a pacientului, in supravegherea tratamentului, in depistarea din timp a recaderilor (modificarea simptomatologiei sau aparitia simptomelor dupa o perioada de timp).