Psih. Monica Sandu
-persoanele care nu se pot deplasa singure; sunt multe situatii de anxietate in care pacientul nu mai are curajul sa iasa singur din casa de teama ca i se face rau sau ca i se poate intampla ceva si nu are cine sa intervina si atunci iese doar insotit, inclusiv la medic
-persoanele care nu au capacitatea de a purta un dialog cu medicul, de a spune ce simptome au sau de a intelege recomandarile medicale- in tulburari de neurodezvoltare (autism, retard mental), in sindroame de deteriorare neuro-cognitiva (demente)
-persoanele care nu au critica asupra simptomelor lor, adica nu inteleg ca acestea sunt patologice (psihoze, schizofrenie) sau care reprezinta un pericol pentru ei insisi (dorinta de a se sinucide) ori pentru cei din jur (impulsul de a face rau)
-sunt situatii in care pacientul isi da acordul ca informatiile sa fie dezvaluite anumitor persoane, de ex membri ai familiei
-alteori persoanele sunt lipsite de discernamant si au nevoie de cineva care sa ii asiste si sa ii ingrijeasca sau in cazul minorilor, parintele in calitate de reprezentant legal trebuie sa fie prezent
-confidentialitatea poate fi incalcata cand exista riscul ca pacientul sa isi faca rau sau sa faca rau altor persoane, sa comita o fapta penala sau la cererea organelor judecatoresti cand legea o cere in mod expres, chiar daca pacientul nu consimte (ex pacient implicat intr-un dosar penal, cand in cursul anchetei sunt necesare informatii medicale utile in dosarul respectiv)
-cand informatiile medicale sunt necesare altor profesionisti implicati in ingrijirea sanatatii pacientului respectiv
–tratamentul trebuie supravegheat de un adult in cazul unui minor sau al unei persoane fara discernamant
–la persoanele care nu inteleg necesitatea tratamentului si lipsa acestuia ar putea antrena deteriorarea semnificativa a sanatatii lor
–la persoanele cu deficit cognitiv care uita sa isi administreze tratamentul sau iau doze mai mari decat cele prescrise
–la persoanele care pot face abuz medicamentos sau isi pot administra doze foarte mari in scop suicidar ori combina medicamentele cu alcool sau droguri.
Persoanele peste 18 ani care au capacitatea psihica pastrata au dreptul de a-si lua propriile decizii, prin urmare si aceea ca informatiile lor medicale sa ramana confidentiale. Dezvaluirea acestora ar putea fi stigmatizanta pentru pacient, i-ar putea afecta relatiile sociale, profesionale. Numai in situatiile in care pacientul necesita un tutore sau o persoana care sa il asiste este informata si aceasta; sau atunci cand pacientul vine insotit de un membru al familiei si doreste ca el sa participe la consultatie. Medicul nu poate avea initiativa nici sa divulge informatii medicale nici sa le ascunda, pacientul decide cine poate avea acces la ele.
Schizofrenia este o afectiune in care cu tratament medicamentos corespunzator pacientii pot avea o viata aproape de normalitate, deci se pot reprezenta singuri si pot stabili pe cine informeaza despre aceasta conditie medicala. Numai in cazul in care exista o forma severa de boala si o instanta judecatoreasca stabileste ca pacientul nu are capacitatea psihica de a functiona independent, sunt necesare masuri de ocrotire (ce pornesc de la asistenta la incheierea actelor juridice pana la tutela). Si atunci exista obligatia de a informa reprezentantul legal despre diagnostic si tratament.
Familia poate ajuta prin rolul sau suportiv- de a fi prezenta, constanta, de a oferi sprijin emotional in momentele dificile, de a incuraja pacientul sa urmeze tratamentul sau psihoterapia atat cat este necesar, de a-i aminti sa ia medicamentele atunci cand acesta uita sau doreste sa renunte. Sunt situatii in care membrii familiei nu inteleg problemele psihice cu care se confrunta pacientul, nu accepta faptul ca acesta are un anumit diagnostic, ca necesita tratament medicamentos si, in virtutea afectiunii pe care o manifesta pentru pacient, se simt indreptatite sa ii faca sugestii nepotrivite: sa renunte la terapie, la medicamente.